Autor

Autor

Aici poate fi textul referitor la autor

free e-books

"Nostalgia" de Mircea Cărtăresu este un volum de proze scurte, cinci la număr (Ruletistul, Mendebilul, Arhitectul, Gemenii si REM), "un volum despre Bucureștiul suprarealist si subteran", cum scria La Republica atunci când scriitorului i s-a acordat premiul „Giuseppe Acerbi“.

Într-adevar, Bucureștiul lui Cărtărescu e ireal, privit cu ochii visului, foarte personal, un București fantastic și ascuns, cu catacombe, pasaje secrete și care îți dă senzații ciudate, halucinante. De fapt, fantasticul și irealul vin mai mult din faptul că autorul suprapune orașului o lentilă colorată, care distorsionează peisajele, schimbă perspectivele, mărește detaliile și îl luminează difuz. Bucureștiul devine "o plasã de păianjen, pe firele căreia se cățărau încet tramvaiele cu clopoței și camioanele cu remorcă".

Despre Nostalgia se pot scrie cărți întregi și se poate vorbi ore în șir, fie teoretic și istorico-literar, fie narativ, fie comparativ. Dincolo de teoriile literare, rămân poveștile și starea de "irealitate imediată" pe care ți-o dă cartea, cu dragoste, cu vise, cu descrieri fascinante, cu iubiți care își schimbă corpurile între ei, cu jocuri, amintiri, copilărie, cu simboluri despre care nu știi sigur dacă trebuie să le întelegi cu mintea.
maitreyi_c.jpg
maitrey.docx  422.77kB
Publicat in anul 1933, romanul „Maitreyi” reprezintă o poveste de iubire încărcată de exotism, mister și lirism, un roman semi-autobiografic, în care Mircea Eliade oferă literaturii române o față a eternului feminin necunoscută până la acel moment.
„Maitreyi” are la bază o experiență personală a autorului, conținând chiar pagini din jurnalul intim al acestuia. Eliade folosește tehnica confesiunii, opera sa fiind, în același timp, un roman erotic și unul inițiatic.
Odată cu magia revelației iubirii pentru tânăra poetă Maitreyi Devi, Alan, alter-ego-ul lui Eliade, are și revelația unei lumi noi și misterioase, India colonială. Această lume ce i se deschide în fața ochilor este mai veche și mai plină de tradiții decât orice și-ar fi putut imagina tânărul.
Povestea de iubire este emoționantă, profundă, pasională și aproape mistică. Este una dintre acele iubiri nemuritoare ce se intâlnesc o dată în viață, și care își marchează protagoniștii pentru totdeauna. O dovadă în acest sens o constituie apariția, după 42 de ani, a romanului „Dragostea nu moare”, scris de Maitreyi Devi, insăși eroina romanului lui Eliade.
,,E de neconceput cât am iubit-o pe Mihaela. S-a strecurat atât de integral în mine făcând una cu fiinţa mea, încât acum când a plecat în lunga ei călătorie şi-a luat numai trupul cu ea, dar în mine a rămas întreagă, mai vie ca niciodată. Voia să-mi intre în sânge şi, iată, izbutise mai mult, infinit mai mult decît se aşteptase’’.
Invitaţie la vals este un roman de dragoste scris de către Mihail Drumeş,un roman ce prezintă viaţa personajului principal masculin, cum se dezvoltă acesta, cum gândeşte şi nu în ultimul rând…cum iubeşte. Obişnuit să îşi seducă amantele, să le aibă şi apoi să le părăsească, numai de dragul sentimentului de măreţie, trufie, pe care îl simte atunci când ele îi cerşesc împăcarea, el îşi primeşte pedeapsa prin dragostea vieţii sale, Mihaela. Drumeş dovedeşte că este un bun cunoscător în materie de psihologia umană.
Romanul a apărut, în două volume, în anul 1930. Scris repede, pentru a fi o nuvelă, dar cu fişe strânse aproape zece ani, a devenit un roman, depăşind întinderea scontată iniţial.
Structurat în două părţi, ce poartă titluri semnificative, scrise la persoana întâi, oferă imaginea unui univers de viaţă complex, surprins în două ipostaze existenţiale fundamentale: iubirea şi războiul.
Romancier prin excelenţă citadin, Camil Petrescu aduce masiv în literatura română intelectualul lucid, care gândeşte şi se frământă căci, spune unul dintre eroii săi, “câtă luciditate, atâta conştiinţă, câtă conştiinţă atâta pasiune şi deci atâta dramă”.
“Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman de “experienţă”, de “cunoaştere” (G. Călinescu). Cunoaşterea prin întoarcere înăuntru, căci scriitorul este o natură reflexivă, care disecă, analizează cu luciditate viaţa interioară, fiindcă “atenţia şi luciditatea nu omoară voluptatea reală, ci o sporesc, aşa cum de altfel atenţia sporeşte şi durerea de dinţi”.
Romanul ,,Moromeții'', una dintre capodoperele literaturii româneşti, este fără îndoială o nouă viziune asupra lumii rurale, care conține povestea unei familii de ţărani din Câmpia Dunării, mai precis din satul teleormănean Siliştea-Gumeşti, care cunoaşte, de-a lungul unui sfert de secol, o adâncă şi simbolică destrămare.
In prima parte a romanului satul e înfăţişat cu câţiva ani înaintea celui de-al doilea razboi mondial, mai precis în vara anului 1937, într-o perioadă de relativă sau iluzorie stabilitate socială. Spre deosebire de înaintași, care au văzut satul din Câmpia Dunării zbuciumat, angajat în acțiuni disperate, Marin Preda descrie, în primul volum din Moromeții un sat în care nu se petrec drame zguduitoare, formidabile răsturnări și unde nu clocotește răzvrătirea.
Dacă volumul I se încheie cu Ilie Moromete care ia cunoștiința cu timpul care nu mai avea răbdare în urma unei experiențe care îi modifică psihologia și îl face să alunece în muțenie, în volumul II eroul, prin istețimea lui reușește să-și refacă starea economică. Răscumpără pământul vândut, care însă, în noile condiții, devine o povară, căci încercarea de reconciliere cu cei trei fii plecați din sat esuează, aceștia fiind acum căpătuiți si insurati în București.
Apărut în 1980, cu puțin timp înainte de moartea autoru­lui, „Cel mai iubit dintre pământeni", este un roman total, reunind mai multe tipuri ale acestei specii: jurnalul, romanul de dragoste, politic, social, eseistic, psihologic, senzațional.
În cele trei volume ale acestei opere de excepție, autorul dezvoltă tema raportului dintre ființa umană și istorie, a Soartei în puterea căreia omul devine o jucărie; pe bună dreptate, „Cel mai iubit dintre pământeni" a fost caracterizat drept „romanul unui destin care-și asumă o istorie, romanul unei istorii care trăiește printr-un destin" (Eugen Simion).
Reluând teme și motive din cărțile anterioare ,cu excepția celor legate de viata satului, dezvoltate în „Moromeții", autorul a compus un roman arborescent „frescă a unei lumi și analiză a unui eșec în dragoste, cronica de familie și spove­danie a unui invins" (N. Manolescu).
,,Adam și Eva'' este un roman scris de Liviu Rebreanu, un roman de dragoste mai aparte. Romanul are drept temă principală credința în reîncarnare, metempsihoza. Cuplul arhetipal și androginic se caută și se reîntregește în șapte perioade istorice foarte diferite. Personajul principal, Toma Novac, trece prin mai multe vieți, este pe rând păstor în India, guvernator în Egipt, scrib în Babilon, cavaler roman în Roma în epoca domniei împăratului Tiberiu, călugăr în Germania medievală, medic în Franța revoluției franceze, și în fine profesor universitar la București. El se îndrăgostește pe rând de 7 personaje feminine diferite: de Navamalika, Isit, Hamma, Servilla, Maria, Yvonne, și de Ileana. Motivul acesta al metempsihozei fusese utilizat și de Mihai Eminescu în nuvela ,,Avatarii faraonului Tla''.
''Ion'' este prima capodoperă în creaţia lui Liviu Rebreanu şi un punct de referinţă în evoluţia romanului românesc, Eugen Lovinescu considerând romanul o adevărată revoluţie faţă de: lirismul sămănătorist, eticismul ardelean, atitudinea poporanistă.

Elita criticii literare a văzut în acest roman o capodoperă de răscruce în reflectarea satului şi a ţăranului român. Într-adevăr, romanul aduce o imagine nouă, autentică, obiectivă asupra realităţii rurale, respingând orice intenţie de idilizare, de înfrumuseţare

Formula de roman pe care o adoptă Liviu Rebreanu este modernă: ea rezultă în primul rând, din schimbarea perspectivei de investigaţie românească. Diferită e doar metoda, căci romanul, şi în cazul lui Rebreanu, rămâne în actualitatea vieţii. Rebreanu însă o interpretează obiectiv, ca problemă, fără intenţii moralizatoare sau sentimentalism. În această perspectivă largă capătă motivaţie drama căsniciei din romanul ''Ion'', răscoala din romanul cu acelaşi nume, încercarea de evadare din romanul ''Pădurea spânzuraţilor'', ori crima din romanul ''Ciuleandra''.
''Pădurea spânzuraților'' este un roman din categoria prozei de analiză psihologică, scris de Liviu Rebreanu. Inspirat de un eveniment real, condamnarea la moarte și apoi executația prin spânzurare a fratelui lui Liviu Rebreanu, Emil, ofițer în armata Austro-ungară, care a încercat să dezerteze și să ajungă în liniile românești. “Pădurea spânzuraților” configureaza un univers dominat de război, și pândit de perspectiva morții prin spânzurare, prezentată chiar din primele scene ale romanului.
Evident titlul cărții are o valoare simbolică. Personajul principal, Apostol Bologa, este un intelectual confruntat cu mai multe drame de conștiință. Identitatea sa etnică și națională este pusă în discuție pe fondul prăbușirii Imperiului Austro-ungar care închisese într-o celulă mai multe popoare. Un personaj simbolic e locotenentul ceh Svoboda, de la care Apostol Bologa învață rețeta libertății. Formula narativă se schimbă, naratorul investighează impactul evenimentelor în conștiința personajului.
Apărut în 1957, romanul GROAPA a fost viu contestat, dar s-a impus ca o scriere memorabilă. De un realism dur, romanul se înscrie unei tradiții literare consacrate periferiei: L. Rebreanu (Culcușul, Golanii), G.M. Zamfirescu (Maidanul cu dragoste, Sfânta mare nerușinare), T. Arghezi (Flori de mucigai, Poarta neagră), Mateiu Caragiale (Craii de Curtea-Veche).
Romanul pleacă de la o întamplare reală - desființarea celebrei gropi a lui Ouam, locul de depozitare a gunoaielor Bucureștiului. Alcătuit din 23 de povestiri, relativ autonome, cu titluri relevante pentru pitorescul periferiei (Iepe de sisi, Ramazanul, Nea Fane, Rudele lui Bica-jumate, La pârnaie etc), romanul este construit pe două planuri narative, care, încadrate de un prolog și un epilog, se întrepatrund: pe de o parte viața mahalalei, cu bucuriile si dramele ei, pe de altă povestea bandei de hoți, în cadrul căreia tânărul Paraschiv va lua locul șefului mai bătrân - Bozoncea.
C. Ungureanu: ''Groapa'' e o carte de extraordinară vitalitate, cu momente care se reclamă din marea tradiție a romanului românesc, dar și cu altele care anunță un fior nou, o poezie inedită."
Nicolae Breban (n.1 februarie 1934) este un cunoscut scriitor, romancier, eseist, dramaturg și om de cultură român contemporan. Nicolae Breban se impune în lumea literară, ocupând funcții importante în conducerea unor publicații și în Uniunea Scriitorilor.
În 1977, după amânări și tracasări prelungite datorate cenzurii comuniste, la Editura Junimea din Iași apare ''Bunavestire'', roman scris între anii 1972-1974. Cartea fusese refuzată, pe rând, de Editurile Cartea Românească și Eminescu. Acest „roman excepțional”, cum fusese caracterizat cu promptitudine de către Nicolae Manolescu, „scris cu vervă, sarcastic, grotesc, stilistic inepuizabil și original”, este încununat cu Premiul Uniunii Scriitorilor.
Recieve news about this website directly to your mailbox
Scrieţi codul de control "6722"
Partea de jos a paginii web
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one