Autor

Autor

Aici poate fi textul referitor la autor

free e-books

imagesCAJ5LBTM.jpg
Albert Camus, nuvelist, eseist, filozof si dramaturg francez câstigă în anul 1957 Premiul Nobel pentru literatură. Acesta este unul dintre figurile proeminente ale secolului XX si ale literaturii moderne inițiind noi concepte literare si idei filozofice.
,,Ciuma ,, scrisă in anul 1948 este un mit al timpurilor moderne, boala fiind un simbol pe două nivele. Ea poate fi interpretată din diferite unghiuri: poate fi văzută ca o alegorie a brutalității cu care a fost ocupată Franța de naziști sau ca o pledoarie, lupta in fața indiferenței umane. La început ,opera a fost aspru criticată, însă abia mai apoi a primit atenția de care trebuia să se bucure încă de la început.,, Ciuma,, ne spune o poveste despre lupta, dar nu împotriva unei boli, împotriva soldatilor germani, ci este o luptă împotriva indiferenței atunci când vine vorba de suferința umană. Fiecare dintre personajele romanului răspunde catastrofei în propriul său fel, conform principiilor si educației avute, asumându-și răspunderea faptelor sale.
Crimă și pedeapsă este un roman scris de autorul rus Fiodor Dostoevski, fiind publicat pentru prima dată în ziarul intitulat „Mesagerul rus”, apărând în 12 numere lunare ca mai târziu să fie publicat ca roman, fiind considerat una dintre cele mai cunoscute opere literare a tuturor timpurilor, cu influențe asupra romancierilor ce i-au urmat.

Romanul prezintă în prim plan drama lui Raskolnikov, un student care pune la cale uciderea și jefuirea unei bătrâne cămătare, pentru a-și rezolva problemele financiare, dar și din dorința de a-și demonstra lui însuși că este îndreptățit să o facă.

Etalând unele simptome de grandomanie, Raskolnikov se considera o persoană înzestrată cu calități deosebite, asemenea lui Napoleon. Ca om exatraordinar, își simte justificată decizia de a ucide, încât nu se mai include în barierele morale ale oamenilor de rând. Cu toate acestea însă, imediat după săvârșirea crimei, protagonistul se îmbolnăvește și are remușcări cu privire la acțiunile lui. Romanul portretizează realizarea treptată a infracțiunii lui Raskolnikov și dorința lui crescândă de a se confesa. Mai mult, tânărul încercă să își protejeze sora, pe Dunia, de admiratorii acesteia, dar și dragostea lui neașteptată pentru o tânără prostituată, Sonia Marmeladova, în dorința crescândă de a scăpa de remușcări și a se mântui prin ispășire.
,,Frații Karamazov,, este ultimul roman al scriitorului rus Fiodor Dostoievski, scris între anii 1878 - 1880, fiind considerat o operă literară de nivel mondial.
Acțiunea romanului are în centru pe cei trei frați care au fiecare o predispoziție patologică pentru patimă. În sens metaforic se poate spune că frații alcătuiesc oarecum cele 3 ipostaze fundamentale ale omului. Dmitri, cel mai în vârstă, e un exponent al senzualismului și al trupului. Ivan, reprezintă intelectul, rațiunea. Interesant este revolta aparent atee a lui Ivan: el nu neagă existența lui Dumnezeu, ci nu poate accepta lumea așa cum a fost creată de Dumnezeu. Alexei ("Aleoșa"),personajul protagonist, e simbol al trăirii spirituale și al apropierii de Dumnezeu. Toți trei frații sunt în conflict cu tatăl lor Feodor Pavlovici Karamazov care reprezintă tipologia omului depravat ce duce o viață amorală și desfrânată. Smerdeakov, presupus al patrulea frate, fiu nelegitim, îl slujește pe tatăl lui, Feodor Pavlovici, evoluția sa este de asemenea interesantă; având ca principiu existențial sofismul el se dedică acestui concept care îl va duce în final la sinucidere.
,,Cei trei muschetari,, (Les Trois Mousquetaires) este un roman de Alexandre Dumas tatăl, care relatează aventurile tânărului d'Artagnan după ce sosește la Paris în urmărirea visului său de a deveni un muschetar al regelui. D'Artagnan nu este însă unul din muschetarii din titlu; acesta se referă la prietenii săi Athos, Porthos și Aramis. Povestea lui d'Artagnan se continuă în alte două romane ale lui Dumas, ,,După douăzeci de ani,, și ,,Vicontele de Bragelonne,,.
,,După douăzeci de ani,, este o nuvelă de Alexandre Dumas tatăl. În această carte sunt povestite aventurile celor patru prieteni nedespărțiți Athos, Porthos, Aramis și d`Artagnan. Cartea este o continuare la romanul ,,Cei trei mușchetari,, scris de Alexandre Dumas. Acum muschetarii nu îi mai au ca dușmani pe cardinalul Richelieu, Milady de Winter sau contele de Rochefort. Ei au acum dușmani și mai mari: cardinalul Mazarin, Mordaunt (fiul lui Mylady de Winter), generalul Oliver Cromwell și chiar regina Ana de Austria.

Dupa ce în romanul Cei trei mușchetari cei patru prieteni se despart, Athos devine contele de La Fere, moșteneste o moșie lângă Blois (moșia Bragelonne) și înfiază un copil pe care îl crește - Raoul (vicontele de Bragelonne), Aramis devine abatele d`Herblay și are o mănăstire, Porthos își cumpără trei castele (din banii soției avocatului) și devine domnul Porthos Du Vallon de Bracieux de Pierrefonds, iar d`Artagnan devine locotenent de muschetari.
imagesCAKM6S03.jpg
,,Portretul unui tânăr artist,, este un roman semi-autobiografic scris de James Joyce, publicat pe apisoade pentru prima dată în ,, The Egoist,, între anii 1914 și 1915, și apoi editat ca și roman în 1916.Descrie anii de formare ai lui Stephen Dedalus, un alter ego ficțional al lui Joyce și trimite cu gândul la mitologia greacă.
,,Portretul uni tânăr artist,, este un exemplu de buildungsroman al literaturii engleze.Romanul lui Joyce urmărește trezirea intelectuală și religico-filozofică a tânărului Stephen Dedalus din momentul în care începe să pună la îndoială și să se revolte împotriva normelor bisericii catolice în spiritual căreia fusese crescut.În cele din urmă acesta pleacă pentru a-și urma destinul de artist.
Această operă reprezintă pionieratul lui Joyce în domeniul tehnicii modern pe care o va fructifica ulterior în ,,Ulise,,, romanul care ,, a avut o imensă influență asupra scriitorior din întrega lume,,.
,,Ulise,, ,una dintre cele mai importante opera ale literaturii moderne, este un roman al scriitorului irlandez James Joyce publicat de Sylvia Beach pe 2 februarie 1922, la Paris. Romanul descrie călătoria lui Leopold Bloom prin Doublin în timpul unei zile obișnuite de 16 iunie 1904.Titlul amintește de ,,Odiseea,, lui Homer, și stabilște o serie de paralele între personajele și evenimentele din poemul lui Homer cu cele din romanul ,,Ulise,,.
Acest roman , care încă de la publicarea lui a atras o serie de controverse , este structurat cu mare măiestrie,fiind presărat cu aluzii ,jocuri de cuvinte și umor fără perdea, a fost declarat în 1999 primul pe lista celor 100 cele mai bune romane ale secolului al 20-lea.
Singurul roman al lui Emily Bronte, ,,La răscruce de vânturi”, nu s-a bucurat de succes în momentul publicării acestuia. Cu toate acestea, meritul de a fi scris un roman de exceptie, îi este astăzi recunoscut autoarei.

Plasat în Marea Britanie a sfârșitului secolului XVIII, ,,La răscruce de vânturi” frapează în primul rând prin îmbinarea stilului gotic, care fascinează dar și îngrozește, cu cele două povești de dragoste care fac subiectul acestui roman. Desfășurarea acțiunii este susținută și de cele două domenii fictive, Wuthering Heights si Thrushcross Grange, inspirate de Yorkshire-ul natal al surorilor scriitoare.

Autoarea subliniază forța distructivă a dragostei, generată de conflictul dintre cele două personaje principale: Catherine si Heathcliff, care deși împart o dragoste puternică, sfârșesc prin a se distruge reciproc.
Legăturile care se creează între membrii celor doua familii- Earnshaw, care locuiesc la Wuthering Heights și Linton, care locuiesc la Thrushcross Grange, fac ca acțiunea să pară complicata.
„De veghe in lanul de secară” , al lui J.D. Salinger este un roman modern în toată puterea cuvântului, scris la persoana I, din perspectiva personajului principal, Holden.

Este un roman controversat, al alienarii si inadaptabilității, dar, în același timp, un roman al formării.

Personajul principal, aflat la vârsta adolescenței, se confesează dintr-un sanatoriu în care a ajuns în urma exmatriculărilor successive din patru școli. Incapacitatea sa de a se adapta si dificultățile întâmpinate în procesul de trecere de la vârsta copilăriei la cea a maturității, precum și refuzul său de a crește, se reflectă atât în viața socială a tânărului, cât și în cea sexuală.
Desprinderea de lumea copilariei și intrarea în cea a adulților este, pentru Holden, extrem de dificilă, deoarece presupune despărțirea de o vârstă marcată de stabilitate și intrarea într-o altă etapă a vieții, pentru care nu se simte pregătit.

Sora sa mai mică, Phoebe, este singura persoană cu care are o relație normală, și căreia îi dezvăluie visul său, vis ce stă la baza titlului acestui roman captivant.

Prin modul în care Salinger își construiește personajul, el dă frâu liber imaginației cititorului în privința lucrurilor lăsate nespuse, și îi permite să pătrundă în mintea lui Holden, regăsindu-se parțial în el, sau, dimpotrivă, condamnandu-l pentru alegerile făcute.
Primul roman al lui Hassel, "Legiunea blestematilor", are o pronuntata tenta autobiografica si prezinta, fara prea multe figuri de stil, aproape frust, drama "soldatului-carne de tun" din Europa celui de-al Doilea Razboi Mondial.

"Legiunea" este o veritabila fresca a dezumanizarii de sorginte nazista, cu lagare unde se muncea pana la exterminare, cu instructie la sange, cu pedepse si crime odioase. Cele dintai pagini au fost concepute imediat dupa capitularea Germaniei naziste, intre 1945–1949, ani in care Hassel era – inca o festa a sortii! – prizonier de razboi.

Cateva scene, prezentate intr-un registru aparte, se petrec la Bucuresti, unde Obergefreiterul Porta castiga la poker amanta unui june... baron.
In ,,Gestapo,, , ritmul scrierii se apropie de cel cinematografic, autorul creand, totodata, o reusita alternanta a situatiilor. Astfel, de la disciplina penitenciara, in fapt o terifianta batjocura la adresa condamnatilor, actiunea este translatata spre o "paranghelie cazona". De la arestarea unei batranici, care va fi condamnata la moarte pentru ofensa la adresa Fuhrerului, se ajunge la intalnirea a doi afaceristi in uniforma – Porta si trompetul-cavalerist Rudolf Kleber, care, suprem argument, i-a cantat lui Hitler. Trocul cu tigari cu opiu contra poze porno e savuros, portretele celor doua personaje fiind creionate cu un indiscutabil umor (amintind de Hasek si al sau brav soldat Swejk).

Hassel reuseste, de asemenea, o paralela socanta intre teroarea de tip Gestapo si aceea, cu nimic mai prejos, practicata de NKVD-ul sovietic. Ceea ce ii induce cititorului credinta ca intre svastica si crucea verde a comisarilor sovietici au existat doar deosebiri de nuanta. Altfel spus, cam aceeasi Marie, cu alta palarie.

Alte doua personaje care provoaca cel putin repulsie sunt gardianul sef al inchisorii Altona, Stabsfeldwebelul Stalschmidt, si Standartenfurerul SD Paul Bielert.
Albert Speer a fost arhitectul lui Hitler, iar ulterior ministru al armamentului in regimul nazist. Dupa procesul de la Nurnberg si cei 20 de ani de inchisoare Albert Speer si-a publicat memoriile, cele doua volume “In umbra lui Hitler“.
Primul volum prezinta inceputul carierei politice a lui Hitler si infatiseaza un Fuhrer tanar, plin de viata, hotarat si adorat de multimi. Speer povesteste despre noptile in care el si Hitler faceau impreuna planurile arhitecturale ale cladirilor ce urmau sa exprime prin marimea lor puterea regimului si sa impresioneze oamenii politici care veneau in vizita. Speer mentioneaza de asemenea intalnirile Fuhrerului cu apropiatii, intalniri si serate care la inceput erau interesante dar pe parcurs deveneau din ce in ce mai plictisitoare. Prin intermediul relatarilor ajungem sa cunoastem cum functiona regimul si personalitatea apropiatilor lui Hitler si anume Goring, Himmler, Bormann, Eva Braun si altii.
Cel de-al doilea volum prezinta ultimii ani ai regimului nazist si caderea acestuia si cateva relatari despre procesul de la Nurnberg. Hitler este deja obosit, trist si ia decizii gresite.
Cele doua volume “In umbra lui Hitler” prezinta o imagine unica si personala asupra personalitatilor din regimul hitlerist si sunt si astazi apreciate de istorici.
Recieve news about this website directly to your mailbox
Scrieţi codul de control "4627"
Partea de jos a paginii web
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one